Sighișoara – încă o aventură!

01

Tot drumul n-am avut răbdare ca să ajung la Sighișoara. Eram agitat și curios în același timp. Era pentru prima dată când vizitam cel mai frumos oraș medieval din România. Nu aveam un circuit stabilit și nici nu-mi fac de obicei. Las peisajul să mă surprindă. Era și mare zăpușeală pe drum, dar am rezistat.

Am ajuns cu bine la destinație, dar eram foarte obosit după 288 de kilometri parcurși de la București. Intrarea în oraș nu m-a impresionat prea mult, dar cu cât înaintam tabloul stârnea interesul. Aici nu ai cum să nu caști gura și să holbezi ochii când mergi în acest oraș unic. Rețineți că urbea este înscrisă pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Străzile și castelele medievale, turnurile, bisericile, casele vechi de secole și spațiile verzi, toate te cuceresc.

3

Sighișoara a fost întemeiată după tradiție în 1191, dar menționată doumentar în anul 1280 cu denumirea Castru Sex, iar mai târziu cu termenul german Schesrpurch în 1298. Istoria mai spune că orașul Sighișoara este opera constructivă a coloniștilor germani (sașii) aduși în Transilvania pentru paza vechilor frontiere ale regatului maghiar în secolele XII-XIII după Chr.

37

În Sighișoara te întâlnești cu istoria pe stradă. Casele de locuit sunt monumente istorice, drumurile sunt pietruite ca pe vremea romanilor, zidurile turnurilor și castelelor emană un parfum de epocă pe care orice turist îl poate simți oricând, mușcatele înflorite pe ferestrele larg deschise, tarabele cu antichități și Toboșarul Cetății care este foarte pregătit să-ți facă un tur interesant și să-ți șoptească istoria locurilor în cele mai mici detalii.

62

În acest oraș te simți ca un personaj dintr-o poveste. Râul Târnavei desparte Sighișoara în două. Pe malurile acestui râu vei putea admira biserici, case medievale, dar și dealuri bogate în vegetație forestieră. Natura este  sălbatică la periferia orașului, în special în pădurea Bisericii. Vă recomand să vă alegeți cazarea la una dintre pensiunile de la capătul străzii Dealul Gării (Vila Franca, pensiunea Stejarul sau pensiunea Bella Vista). Aici prețurile sunt acceptabile și din centrul orașului ajungeți cam în 10 minute cu un taxi sau cu mașina personală, iar din acea zonă veți vedea panorama orașului Sighișoara. Pensiunile vă pun la dispoziție grătare, să stați la terasele frumoase cu cireși sau magnolii în floare, sunt terenuri de sport, piscine, aer curat, ciripit de păsări, toate în inima pădurii Bisericii.

0001

A doua zi am explorat centrul vechi al orașului. Am vizitat numeroase turnuri construite cu mulți ani în urmă de meșteșugari: Turnul Frânghierilor, Turnul Măcelarilor, Turnul Cojocarilor, Turnul Croitorilor, Turnul Giuvaergiilor sau Aurarilor, Turnul Cositorarilor, Turnul Tăbăcarilor, Turnul Fierarilor, Turnul Cizmarilor,Turnul Țesătorilor și Turnul cu Ceas, ultimul fiind și cel mai frumos, situat lângă muzeul de istorie și primăria orașului.

18

În oraș găsim un număr copleșitor de obiective turistice. Cred că mi-ar trebui o săptămână sau chiar o lună să le aflu povestea. Eu am reușit doar să admir aceste locuri pline de istorie: Piața Cetății, Poarta Torle, Scara Acoperită, Biserica Mănăstirii, Biserica Romano- Catolică, Biserica Ortodoxă Sfânta Treime, Biserica din Deal, Casa Venețiană, Casa cu Cerb, Casa Vlad Dracul, Casa Cronicarului Georgius Krauss, Palatul Comitatului – Primăria Sighișoara, Școala de Muzică Miron Neagu, Statuia lui Petofi Sandor, Liceul Teoretic Joseph Haltrich.

4

Cel mai mult mi-a plăcut să admir obiectiele turistice din piața Cetății și celebra Scară Acoperită. Bineînțeles m-a impresionat și cimitirul evanghelic din fața Bisericii Evanghelice din Deal și în apropiere de Liceul Teoretic Joseph Haltrich. Ca să ajungi acolo trebuie să urci prin Scara Acoperită, o construcție originală din perioada 1660 -1662. La început a avut 300 de trepte, în 1842 a fost refăcută și a rămas până în prezent cu numai 178 de trepte. Acum Scara are o fundație de piatră, pereți de lemn și acoperiș de șindrilă.

60

Urcatul scărilor a fost obositor, dar efortul a meritat pentru că am avut posibilitatea să-mi trag sufletul la terasa resturantului La Scară. Vremea se răcise și ploua mocănește. La un moment dat mă luase frigul. Mi-am ales o masă foarte drăguță, am comandat câteva sandvișuri și un vin fiert.

83

Sighișoara este frumoasă și noaptea. Am ieșit să mă plimb pe străduțele înguste și să descoper viața de noapte. E multă agitație, terasele sunt pline, prețurile sunt ok, chelnerii sunt ospitalieri și respectuoși, clădirile, casele colorate și turnurile au un farmec aparte pentru că sunt luminate.

5

Sighișoara rămâne în topul orașelor pe care le-am vizitat până acum. Nu am văzut un loc mai frumos ca aici. Experiența e….Fără cuvinte.

A doua zi am plecat spre Sibiu – Capitala Culturală Europeană (2007) și orașul Președintelui. Detalii în curând.

Galerie foto:

2 3 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 19 20 21 22 23 24 25 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56 61 63 64 65 66 67 68 69 70 71 72 80 81 84 85 8619181716131415111098520667001013412

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s