În drumeție călare prin munți

horse-drawing25Există în viață momente pe care nu le poți uita niciodată. Sunt clipe în care cineva sau ceva îți umple sufletul de o bucurie fără margini și nimeni și nimic nu îți pot influența, pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp, starea de euforie. Un astfel de moment am trăit duminica trecută la Nămăiești, când am cutreierat 22 km călare prin munții Iezer-Păpușa.

Această aventură ecvestră a început la herghelia „7 Cai” din localitatea Nămăiești, județul Vâlcea. Îmi doream demult timp o asemenea experiență și nici acum nu pot să cred că în câteva ore m-am transformat într-un iubitor înrăit al turismului ecvestru. În 7-8 ore am parcurs călare 22 de kilometri prin munți, am  făcut trei popasuri de 15 minute și am admirat peisajele la altitudinea de 1450 m.

5

7 CAI este situată în satul Nămăești, comuna Valea Mare Pravăț, județul Argeș. Herghelia a fost creată de Dan Moșescu în luna martie 2012 și oferă inițiere în călărie, drumeție pe munte în șaua cailor, plimbare cu trăsura sau cu căruța. Începătorii sunt bineveniți și vor fi surprinși de cât de repede sunt adoptați de herghelia 7 CAI.

30 de haiduci pe 30 de cai au plecat călare pe un traseu montan stabilit de Dan Moșescu de la herghelia 7 CAI. Fiecare și-a însușit lecția de călărie, ne-am urcat pe cai și am pornit la drum într-o aventură plină de peripeții.

36

Cum am ajuns la herghelia „7 CAI”?

Am plecat la ora 7:00 din București și am ajuns la 9:30 în satul Nămăiești, jud. Vâlcea. Am călătorit cu microbuzul pe următorul traseu: București – Târgoviște – Nămăiești (și retur)

namaiesti map

La herghelie ne-am echipat corespunzător pentru călărie. Fiecare și-a luat o cască de protecție (tocă) și am plecat să ne împrietenim cu caii.

Instructajul

Proprietarul hergheliei, Dan Moșescu, a început să ne facă instructajul: cum să ne urcăm pe cal, cum să stăm, care sunt componentele harnașamentului și rolul fiecăruia, cum să interacționăm cu calul, cum să-l oprim, cum să virăm la dreapta sau la stânga. Ni s-a spus că pe cal trebuie să stăm relaxați și să ne sincronizăm cu mișcarea lui. Dârlogii (hățurile) să-i ținem în permanență în tensiune fie că mergem la pas, la trap sau la galop. Este important să nu-i spui calului că îți este frică în orice moment. Trebuie să-i demonstrezi mereu că tu ești stăpânul.

27

După instructaj, proprietarul hergheliei a spus să ne prezentăm fiecare pentru că în funcție de asta va depinde ce cal ne va atribui: să spunem numele, de ce ne este frică, ce am mâncat ieri și când am mai încălecat. În total eram 31 de persoane, majoritatea începători în ale călăriei.

19

Repartizarea cailor

Au făcut un pas în față doar fricoșii. Primul cal pe care l-a luat unul dintre aceștia a fost Mișu.

„E un cal care nu ascultă nicio comandă, e un cal ori stresat ori relaxat toată ziua. Nu trebuie să-l conduci, merge ca tramvaiul. În schimb e un cal mămos și prietenos”, a spus domnul Dan.

7

Repartizarea cailor a continuat: Zobar, Lola, Radu, Tanța, Lipici, Doina, Stela, Tamir, Milda, Bella, Murgu, Thomas, Pavel, Piticu, Sheik, Hector, Mândra… . Eu l-am primit pe Aztek, un cal alb, tânăr de 4 ani, foarte frumos și blând. Ca să mă împrietenesc cu el am luat morcovi de la o colegă. Apoi am încălecat pe partea stângă a calului.

17

În șir indian

Am ieșit din herghelie în șir indian. Traseul a continuat mai întâi prin localitate, apoi ni s-au deschis în față vârfurile munților. Am plecat de la o altitudine de 500 m și urma să ajungem la aproximativ 1450 m. Zona era foarte frumoasă: dealuri și văi, munți și creste înzăpezite, panorama localității Nămăiești…

1

Traseul nostru a continuat prin munții Iezer Păpușa. Aceștia sunt munți în lanțul Carpați, grupa majoră sudică, Carpații Meridionali. Cel mai înalt punct al său este Vârful Roșu din centrul masivului, având o altitudine de 2.469 m. Munții Iezer Păpușa se întind între cursurile râurilor Dâmbovița la Est și Râul Doamnei la Vest. În zona în care acestea izvorăsc se află culmea Mezea-Oticu, culmea prin care Munții Iezer-Păpușa comunică cu Munții Făgăraș.

50

Zona e frumoasă și merită exploatată. De pe cal admiram peisajele și le fotografiam din mers. Calul meu își continua traseul liniștit, cu privirea în pământ. Țineam dârlogii în tensiune într-o mână, iar în cealaltă aveam aparatul de fotografiat. Traseul prin munți avea un grad de dificultate ușor spre mediu. Îmi plăcea foarte mult să închid ochii și să simt aerul sălbatic al locului.

33

Aztek era un cal cuminte, chiar foarte blând, dar dorea să guste din fiecare creangă care ne ieșea în cale. Era singura problemă căreia îi făceam față cu dificultate. Nu mă asculta. Îl certam și îi spuneam: „Nu te lași tu până nu bagi ceva în tine!” Era singurul cal care se agăța cu botul de fiecare creangă.

30

Traseul a fost printre dealuri golașe, păduri de foioase, păduri de conifere, pe cărări pline de noroaie, poteci înguste și  vârfuri de munte. La un moment dat ne-a ieșit în cale o cireadă de vaci și o turmă de oi.

35

Primul popas

Ajunși la primul popas, am descălecat, am legat calul de un copac și ne-am așezat la umbră. Am băut multă apă, apoi am mâncat un sandwich și un pumn de covrigi. Aveam la dispoziție 15 minute ca să ne tragem sufletul. Obosisem și îmi era foarte cald.

75

După gustare, m-am întors spre locul unde era legat Aztek. M-am apropiat de el cu un măr. La înșfăcat cu botul apoi mi l-a scuipat în palmă. Am început să râd. Nu i-a plăcut pentru că era prea acru. A continuat să mănânce frunze.

72

Cele 15 minute se sfârșiseră, așa că mi-am pus toca pe cap și am încălecat. Am fost surprins de faptul că Aztek începea să răspundă mai ușor la comenzile mele. Se obișnuise cu stăpânul. Ne-am continuat traseul în șir indian.

83

Al doilea popas

Afară era un soare orbitor, dar unde am staționat umbra cuprinsese toată zona. Era un loc frumos amenajat cu băncuțe și mese. Fiecare și-a legat calul de un copac și ne-am adunat să ne împărtășim impresiile. Era un entuziasm atât de mare în vorbele tuturora încât abia așteptam să continuăm călătoria.

14

Am părăsit grupul ca să fotografiez caii. Dormeau. Era atâta liniște în jur. M-am apropiat de un cal roșu. Dădea cu botul și înțelegeam că vrea să-l las în pace. Avea și el un moment de relaxare, iar eu îl stresam cu selfie-uri. Popasul al doilea a durat 15 minute. Traseul a continuat spre alte înălțimi de munte.

78

Ultimul popas

Am ajuns la destinație, la o stână părăsită. Ne-am priponit caii și  am început să stângem lemne uscate pentru foc. Trebuia să pregătim masa pentru prânz. Aveam la dispoziție 90 de minute pentru acest popas.

47

Reprezentanții hergheliei au scos pe masă berea, cașcavalul, făina de porumb pentru mămăligă, afumătura și cârnații. Mai întâi a fost pusă mămăliga la foc. Răcoriți de la bere, rupeam câte un cârnăcior și mâncam. Așteptam cu nerăbdare bulzul ciobănesc. După ce a fost răsturnată mămăliga pe masă, fetele erau gată să pregătească bulzul.

119

Majoritatea s-au întins pe iarbă. Mirosul se răspândise în toată zona. Caii dormeau din picioare. Erau atât de obosiți. Mi-am luat un bulz în mână și mă jucam cu el. Frigea. Era atât de bun. La final, după ce ne-am delectat cu aceste mâncăruri cu greu ne-am dat plecați.

123

Întoarcerea spre Nămăiești

La întoarcere am mers pe alt traseu,  cred că mai dificil decât primul. Calul meu șchiopăta și rămăsesem în urmă. Un reprezentat de la herghelie m-a întrebat ce avea Aztek. S-a apropiat de cal, i-a ridicat piciorul și i-a scos potcoava.

L-am mângâiat pe gât pe Aztek și îl îndemnam să mergem la trap. Vorbeam foarte mult cu calul meu și sunt convins că mă înțelegea. De fiecare dată reacționa la comenzile mele. La întoarcere spre casă am făcut două popasuri.

61

Vreau să mulțumesc hergheliei 7 CAI pentru această experiență frumoasă. Mi-e dor de Aztek și sper să-l revâd cât de curând. Vă recomand să încercați măcar o dată-n viață o asemenea experiență de neuitat.

564980_397543250275510_1941880624_n

În această călătorie am mers cu agenția Scorilo Turism din București. Mulțumesc ghidului de turism Costin Corboianu. 

logo scorilo

Galerie foto:

0123455a5b5c5d5e5f5g5h5i5j5k66a6b6c6e6g77a7aa7b7c7d7e7f7g88d8e99a9h9i9j9l9o9p9r1010a10b1112131414a14c16171820212324252627293031323334353637383940414243444546474849505152535556575859606667686970727374757677787979a808181b85

Text&Foto: Mircea Mitrofan

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s