Acasă la Coșbuc

În urmă cu câteva săptămâni am fost acasă la George Coșbuc. Am stat de vorbă cu un profesor de română și am aflat povestea de viață a scriitorului.

Apreciată ca una din cele mai vechi clădiri din spaţiul Țării Năsăudului, Casa natală a poetului George Coşbuc a fost clădită în anul 1840, fiind locuită, rând pe rând, de părinţii poetului împreună cu cei paisprezece copii şi bunicul poetului, preotul Anton Coşbuc.

1

În casa lui Coșbuc, numită astăzi Muzeul Memorial „George Coșbuc”, am văzut mai multe obiecte aparținând poetului: leagănul, pupitrul și scaunul de școlar, pelerina, trusa de voiaj, manuscrise, ediții ale operei sale.

În prima încăpere erau expuse obiecte personale ale poetului George Coșbuc și numeroase cărți. În a doua încăpere am văzut băncuța școlarului, o etajeră cu operele poetului, pelerina și pălăria lui, alături de mobilierul obișnuit. În ultima încăpere erau imagini de familie, printre care și cu fiul său, ce a murit prematur într-un accident de automobil.

2

Expoziţia documentară din camera de zi a familiei reuşeşte să convingă vizitatorul de valoarea naţională şi universală a poetului de la Hordou (astăzi localitatea Coșbuc). Aspecte din istoria muzeului le regăsim în cea de-a cincea încăpere, fosta cămară a familiei unde ne oprim ceva mai insistent asupra momentului 1966, Centenarul naşterii lui George Coşbuc. O parte din biblioteca poetului precum şi câteva obiecte personale sunt adăpostite în fostul birou parohial.

9

Unde se află Muzeul Memorial „George Coșbuc”?

Muzeul Memorial „George Coșbuc” se află în comuna Coșbuc din județul Bistrița-Năsăud.

Cosbuc map

Profesorul Sandu Vasile:

Profesorul Sandu Vasile ne-a spus povestea de viață a poetului George Coșbuc. Nea’ Vasile a fost un povestitor emoționant și ne-a descris în cele mai mici detalii dramele poetului. Ne-a mărturisit întreaga viață familială și profesională: despre primii ani din viață, școala primară, viața de licean, despre pedagogul poetului, Vasile Petri, debutul literar al poetului, perioada când a fost gazetar la Sibiu, perioada bucureșetană, despre Academia Română și sfârșitul poetului.

George Coșbuc s-a născut al optulea dintre cei 14 copii ai preotului greco-catolic Sebastian Coșbuc și ai Mariei, fiica preotului greco-catolic Avacum din Telciu. Copilăria și-o va petrece la Hordou, în orizontul mitic al lumii satului, în tovărășia basmelor povestite de mama sa. Poetul și-a început studiile la școala primară din Hordou, în toamna anului 1871. Mai multe detalii despre viața poetului George Coșbuc citiți aici

24

Program de vizitare:

Octombrie-Martie: 9-17
Aprilie-Septembrie: 10-18

Muzeele de la sate sunt închise în zilele de luni şi marţi.

Taxă de intrare:

2 lei

8

Am vizitat Muzeul Memorial „Goerge Coșbuc” cu agenția Scorilo Turism. Mulțumesc ghidului de turism Costin Corboianu.

logo scorilo

Galerie foto:

03456710111213141516171819202122232526272829a29b303132

Text&Foto: Mircea Mitrofan

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s