Cele mai frumoase mănăstiri din Maramureș

Am vizitat cele mai frumoase mănăstiri din România, înscrise în patrimoniul mondial UNESCO. Aceste mănăstiri sunt unice în Europa și sunt exemple remarcabile de arhitectură ortodoxă foarte bine conservată cu influențe ortodoxe și gotice.

Mănăstirile din Maramureș demonstrează un mare nivel de maturitate artistică și meșteșugărească: sunt înguste, înalte, construite din bușteni având turnuri caracteristice cu unul sau două acoperișuri din șindrilă. Pereții mănăstirilor și bisericilor sunt în general construiți din bușteni de stejar așezați orizontal. Sunt expresii excepționale ale moștenirii culturale ale acestei minunate arii muntoase din nordul României și din acest motiv 8 din aceste mănăstiri și biserici au fost incluse în Patrimoniul Mondial al UNESCO în anul 1999.

1

Mănăstirile din Maramureș sunt la fel de frumoase ca cele din Bucovina. Să știți că nu există alt loc pe pământ în care se afla un astfel de grup de biserici, cu o aşa de înaltă calitate a frescelor exterioare. Mănăstirile din Bucovina au fost incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO în anul 1993.

În continuare vă invit să descoperiți două mănăstiri și o biserică de lemn din Maramureș pe care le-am vizitat împreună cu mai mulți turiști:

Mănăstirea Bârsana

Mănăstirea Bârsana a fost construită în anul 1720 în localitatea Bârsana din Sighetu Marmaţiei, Maramureș.Termenul „bârsan” denumeşte un cioban care îşi ţine oile cu lână bogată şi lungă, cuvântul devenind un prenume în timpurile medievale. Biserica stă acum pe o colină, înconjurată de o livadă, şi este una din cele opt biserici aflate pe Lista Moştenirilor Internaţionale a UNESCO.

10

Ea a fost construită din grinzi mari din stejar, numai cu meșteri din Bârsana, pe o fundaţie din blocuri masive de piatră, are un plan dreptunghic și este considerată o minune în ale meșteșugului lemnului.

0

Cum ajung la Mănăstirea Bârsana?

Noi am fost cazați la Poienile Izei, iar de acolo am ajuns foarte ușor până la Mănăstirea Bârsana. Vă recomand să stați mai multe zile în Maramureș ca să reușiți să vedeți frumoasele mănăstiri. De la București și până la Bârsana sunt 543 de km pe care îi poți parcurge în 8 ore și jumătate. Mai jos vedeți unde este situată Mănăstirea Bârsana:

1 Barsana

Ansamblul monahal cuprinde poarta maramureșeană, turnul-clopotnița, biserica (12×12,20 m, înaltă de 57 m), altarul de vară, casa cu chilii și paraclis (pe mai multe niveluri), casa meșterilor, casa artiștilor și un muzeu care vă oferă o imagine de ansamblu asupra istoriei, culturii și civilizației maramureșene. Taxa la acest muzeu este de un leu.

Galerie foto:

Această prezentare necesită JavaScript.

Mănăstirea Săpânța-Peri

Mănăstirea Săpânța-Peri este cea mai înaltă din lume, având 78 metri. Mănăstirea Săpânța Peri a fost înființată în anul 1997, în hotarul satului Săpânța, din dorința de a reînnoda tradiția istorică a vechii Mănăstiri Sfântul Arhanghel Mihail, din Peri, Maramureș, astăzi pe teritoriul Ucrainei.

Istoria spune că ințial mănăstirea a fost construită din piatră în 1391, dar mai târziu a fost distrusă, în 1783. Nepoții lui Dragoș Vodă au dăruit Mănăstirii Peri terenuri și bunuri, fiind ridicată o biserică din piatră. Timp de 312 ani, în această biserică din piatră și-a avut sediul Episcopia Română a Maramureșului.

2

Biserica în stil maramureșean a mănăstirii a fost placată, inițial, cu 8,5 kilograme de aur, iar crucea, înaltă de șapte metri, la rândul ei, învelită cu patru kilograme de aur. Construcția se află pe malul Tisei și fost realizată între anii 1998 și 2003. Turla mănăstirii este vizibilă de la o distanță de cinci kilometri peste Tisa și poate fi admirată de românii din Transcarpatia, regiune a Maramureșului istoric rămasă în Ucraina.

8

Cum ajung la Mănăstirea Săpânța-Peri?

Este cea mai înaltă biserică de lemn din lume, ceea ce a făcut ca ea să fie înscrisă în Cartea Recordurilor. Fiind amplasată într-un parc dendrologic, într-un spaţiu mirific dintr-o pădure seculară, aceasta se află la numai 800 de metri de graniţa cu Ucraina şi la 25 de km de Negreşti Oaş. Mai jos vedeți unde este situată Mănăstirea Săpânța-Peri:

2 Sapanta peri

Mănăstirea Săpânța-Peri se află în apropiere de Cimitirul Vesel din Săpânța. De la București și până la Mănăstirea Săpânța Peri sunt 581 km și îi puteți parcurge în 9 ore și 15 minute.

Galerie foto:

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Biserica de  lemn din Budești-Josani

Biserica din lemn Sfântul Nicolae din Budești, Josani este datată din anul 1643. Această biserică de lemn maramureșeană a fost inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în decembrie 1999. Picturile murale populare din interiorul bisericii sunt datate din 1762.

28

Biserica de lemn din Budești, cu hramul Sfântul Nicolae, este construită pe o mică colină, dominând zona centrală a satului Budești, aflat la poalele Munților Gutâi. Biserica a fost ridicată de către comunitatea sătească, în prima jumătate a secolului al XVII-lea, iar edificiul se impune prin monumentalitate și valoarea artistică, fiind cea mai amplă biserică de lemn din Maramureșul istoric.

29

În prezent, lăcașul are statut de muzeu. Lungimea bisericii este de 18 m, lățimea de 8 m, iar înălțimea turnului de 26 metri. Cele trei încăperi ale bisericii au un acoperiș unic din șindrilă, având streașină dublă de jur împrejur, acestea având un rol deosebit de important în protejarea pereților împotriva umidității.

1

Cum ajung la Biserica de lemn din Budești?

Biserica de lemn din Budești-Josani se află în satul Budești, aflat la poalele Munților Gutâi, pe valea râului Cosău, la circa 30 km sud de Sighetul Marmației. Distanța de la București și până la Budești este de 565 km pe care îi puteți parcurge în 9 ore. Vedeți mai jos unde este situată biserica:

3 biserica budesti

Biserica de lemn din Budești este singura biserică din Ţara Maramureşului care prezintă patru mici turnuri ascuţite în fiecare colţ al bazei turlei, tipice elementelor bisericeşti din Ţara Lăpuşului.

Galerie foto:

Această prezentare necesită JavaScript.

Am vizitat mănăstirea Bârsana, mănăstirea Săpânța-Peri și biserica de lemn din Budești cu agenția Scorilo Turism. Mulțumesc ghidului de turism Costin Corboianu.

logo scorilo

Text&Foto: Mircea Mitrofan

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s