Acasă la Topîrceanu

Nămăiești, ARGEȘ –

De curând am fost acasă la marele poet român George Topîrceanu. Anul acesta după ce am fost în vizită la BrâncușiCreangă, Sadoveanu și Coșbuc, a venit momentul să-i descopăr casa și gospodăria lui George Topîrceanu. Să mergem!

Poarta era deschisă, iar o doamnă ne aștepta în ușă. Pe o plăcuță de culoare albastră lipită de un perete al casei era scris: Casa memorială „Poetul G. Topîrceanu”, Nămăiești, Argeș. Doamna ne-a invitat în casă și să ascultăm povestea de viață a poetului George Topârceanu. Eram cu toții atenți la gazdă, povestea cu bucurie și recita. Eu aveam o mare admirație pentru obiectele personale ale poetului: stiloul, călimara, manuscrisele, diploma de bacalaureat, cartea de vizită, trusa de birou, ceasul de buzunar, tabachera, un port foto, caietele cu poezii. În acea cameră erau afișate pe pereți foarte multe fotografii din tinerețe, detalii despre biografia poetului și aspecte privind activitatea literară și de corespondență.

15

Casa memorială „George Topîrceanu” din localitatea Nămăiești (jud. Argeș) a fost ridicată în anul 1900. Poetul nu s-a născut aici, ci în București. La Nămăești a locuit mama poetului, Paraschiva Topîrceanu, care a și înființat un atelier de țesut covoare în incinta mănăstirii de maici. Topîrceanu a colindat țara împreună cu familia stabilindu-se în cele din urmă, la Nămăești, unde a locuit și a creat timp de 8 ani. Clădirea a aparținut socrilor poetului fiind donată în 1966 de către soția poetului, Victoria Topîrceanu, pentru a se amenaja casa memorială a poetului. A fost organizată în 1967 și reorganizată în 1979, fiind declarată ulterior monument istoric.

20

Am intrat într-o altă cameră. Acolo era un război de țesut, o ladă de zestre, covoare și prosoape tradiționale și diverse obiecte de țesut. Aflasem de la gazdă că aici a fost amenajat un mic atelier de țesut dedicat mamei poetului, Paraschiva Topîrceanu. Pe un perete era un lung lăicer colorat, iar într-un cui era agățat un portret vechi cu toți membrii familiei Topîrceanu. Această cameră nu avea geamuri spre exterior, ci avea doar unul singur în interior. Pe geam era un buchet de flori lampion (Physalis alkekengi).

28

Am urcat la etaj cu toții pe o scară interioară din lemn. Cele două încăperi, dormitorul și camera de lucru a poetului erau dispuse simetric față de un antreu. Dormitorul era un cuibușor foarte frumos amenajat, simplu, un spațiu ideal pentru somn. Mobilierul de epocă, covoarele și țesăturile cu motive populare, draperiile, cuvertura de pat reprezintă o adevărată scenă de culoare și de specific tradițional românesc. Lângă masă era lipit un scaun de lemn. Pe masă erau puse trei farfurii și o vază de ceramică cu flori uscate. Pe un suport de lemn stăteau trei tablouri, două vase din ceramică și două fiare de călcat vechi cu cărbuni.

30

În camera de lucru era expusă o varietate de exponate originale care a aparținut poetului: documente, manuscrise, corespondență și obiectele personale. Aici era o parte din laboratorul său poetic, o cameră cu un birou amenajat, o icoană, o mică bibliotecă, câteva tablouri, o oglindă masivă de lemn, un mobilier neobișnuit și un candelabru „cu aripi”. În cuier erau agățate pălăria, bastonul și o geantă pe umăr. Lângă cuier era valiza poetului. Am ieșit afară la terasă să admir curtea casei.

31

În curtea Casei memoriale era amenajat un mic parc acoperit cu zăpadă, iar printre pomi se zărea bustul poetului George Topîrceanu, operă în bronz a sculptorului Marius Butoniu, realizată în 1973. Am îndrăznit să las câteva urme prin zăpadă în parcul din fața casei și să fotografiez întrega locuință. Casa este tipic musceleană, cu demisol, etaj și pridvor larg la fațadă, acoperită cu șiță, o casă țărănească cum se văd multe la munte. M-am plimbat prin curte și am fotografiat împrejurimile casei.

Program de vizitare:

Marți – Duminică: 9:00 – 17:00

Luni închis

Galerie foto:

012344a55a2124252626a26b26c26d26e26f26g273233343535a525355

Am vizitat Casa memorială „George Topîrceanu” din Nămăiești cu agenția Scorilo Turism! Mulțumesc Scorilo Turism!

scorilo-logo

Text&Foto: Mircea Mitrofan

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s