O vizită la Mănăstirea Strehaia

Mehedinți, ROMÂNIA –

Am ajuns la mănăstirea Strehaia când merii erau în floare, iar liliacul – o explozie de culoare și parfum. M-am plimbat pe aleile din jurul mănăstirii și m-am bucurat de liniștea și frumusețea locului. 

Intrarea în mănăstire se face printr-un turn impresionant. Poarta de lemn scârția ușor și se închidea singură în urma noastră. În curtea mănăstirii era o mică livadă cu meri înfloriți. Din acea zonă se auzea bâzâitul puternic și neliniștit al albinelor. Corpul de chilii era foarte bine îngrijit și înfrumusețat cu o mulțime de ghivece. În fața mănăstirii era o piesă importantă din istoria acestui lăcaș: zidul de incintă al vechii cetăţi medievale. Am aruncat un ochi peste acel zid construit din cărămidă roșie și am făcut câteva fotografii. Era o zi cu mult soare și foarte plăcută pentru o plimbare pe aleile liniștite din jurul mănăstirii.

6

Mănăstirea  Strehaia a fost ctitorită de către Matei Basarab în anul 1645. Inițial a fost întemeiată ca mănăstire pentru călugari, înzestrată fiind de Matei Basarab cu moșii și sate din Strehaia și din apropiere. Biserica manastirii Strehaia este în formă de cruce, cu catapeteasmă de zid și pridvor deschis. A fost pictată în 1645, fiind repictată în 1826 de Barbu Zugravul. Datorită aspectului de fortareață, în 1821 Tudor Vladimirescu a acordat mănăstirii o importanță strategică. Din anul 2007 s-a aprobat schimbarea destinaţiei mănăstirii  „Sf. Treime” Strehaia din mănăstire de monahi (călugări) în mănăstire de monahii (călugăriţe).

15

Ansamblul Mănăstirii Strehaia este format din biserica monument istoric, beciurile palatului domnesc, fundaţiile vechilor chilii şi zidul de incintă al vechii cetăţi medievale. Întreaga mănăstire este înconjurată de un zid înalt. De mare valoare în această mănăstirea sunt picturile realizate de la începuturile construcției lăcașului. Cele mai importante sunt: tabloul votiv al cititorilor Matei Basarab cu Doamna sa Elena şi prinţul Mateiaş, precum şi tabloul cu boierii Craioveşti-Barbu, Pârvu şi Danciu. O particularitate aparte la mănăstirea Strehaia o constituie orientarea altarului Bisericii. Potrivit unei legende, preluată și de Nicolae Iorga, se spune că marele domnitor Mihai Viteazul, care s-a născut la Strehaia ar fi făcut o primă biserică, ridicând-o noaptea şi, orientându-se greşit, a asamblat biserica cu altarul spre Sud.

7

Unde se află Mănăstirea Strehaia?

Mănăstirea Strehaia se află în orașul Strehaia, județul Mehedinți. Mănăstirea se găsește la câțiva zeci de metri de drumul european E70 ce leagă Timișoara de București. Orașul Strehaia se află la o distanță de 64 km de Craiova și la 294 km de București (vezi mai jos traseul).

map-strehaia

Galerie foto:

124538121011131614171819

Text&Foto: Mircea Mitrofan

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s