O vizită la Cazinoul din Constanța

Constanța, ROMÂNIA – 

Cred că fiecare român din țara asta a auzit de Cazinoul din Constanța sau i-a făcut o vizită măcar odată în viață. Știm cu toții că este o bijuterie arhitecturală, ne facem fotografii, ne bucurăm pe moment, dar suntem dezamăgiți în același timp pentru că rămâne în continuare în paragină.

Cazionoul din Constanța are o istorie de peste 100 de ani și pot spune că este cea mai frumoasă clădire de pe litoralul românesc. Construit în stil Art Nouveau, cazionoul a fost de-a lungul anilor centrul tuturor distracțiilor. Lumea bună din acele vremuri venea să danseze la baluri, să vadă spectacole de teatru, să stea la terasa cu vedere spre mare, să răsfoiască ziare și reviste în cele două săli de lectură sau să joace biliard, jocuri de cărți sau jocuri de noroc.

cazinou foto

Cazinoul din Constanța a început să fie construit în anul 1903 și finalizat în 1910. Inaugurarea edificiului a avut loc doi ani mai târziu, în 1912. Cazinoul se află pe faleza din Constanța, pe Bulevardul Regina Elisabeta. În prezent Cazinoul din Constanța este în paragină, iar accesul este interzis.

Cazinoul a trecut prin mai multe drame de-a lungul istoriei. A fost afectat de bombardamente în Primul Război Mondial, a fost gazda unui spital de campanie, iar în perioada comunistă a funcționat ca restaurant. Astăzi se degradează pe zi ce trece din cauza indiferenței autorităților.

faleza

Când ajungeți la Constanța nu ezitați să faceți o plimbare pe faleză și să admirați această perlă a litoralului românesc. În apropiere de cazinou puteți vizita Acvariu Constanța, Muzeul Ion Jalea, Catedrala Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Portul Turistic Tomis, Casa cu Lei, Statuia lui Ovidiu, Parcul Carol I, Edificiul Roman cu Mozaic, Marea Moschee din Constanța, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, etc.

Text&Foto: Mircea Mitrofan

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s