O vizită la Biserica din Densuș

Hunedoara, ROMÂNIA –

Astăzi vom vizita localitatea Densuș din județul Hunedoara. În acest sat există una dintre cele mai vechi biserici de rit bizantin din România, construită în secolul al XIII-lea. Biserica din Densuș a fost propusă la începutul anilor ’90 să fie inclusă în lista Patrimoniului Mondial UNESCO. 

Când am ajuns în localitatea Densuș am parcat lângă Centrul Local de Informare și Promovare Turistică. Primul monument pe care l-am văzut în Densuș a fost bustul istoricului Nicolae Densușianu (1873-1938), cunoscut prin lucrarea „Dacia preistorică”. Ne-am continuat plimbarea prin sat, am traversat un pod peste un râuleț și am trecut pe lângă o pensiune care avea o fermă de toată frumusețea. La fermă pășteau în liniște șapte cai negri. Ne-am rezemat de gard și peste câteva minute s-au lăsat alintați și mângâiați.

7

După o sută metri de mers pe jos am ajuns la cel mai important obiectiv turistic al localității: Biserica „Sfântul Nicolae” din Densuș. Lângă poarta bisericii se afla încă un bust al istoricului Nicolae Densușianu. La prima vedere, biserica mi s-a părut un loc de poveste. De la depărtare, construcția lăcașului era atât de fascinantă și misterioasă. Biserica din Densuș a devenit subiectul a numeroase legende, interpretări și povești interesante despre generali romani, popoare invadatoare, tradiție și credință.

18

Biserica „Sfântul Nicolae” din Densuș (jud. Hunedoara) a fost ridicată pe ruinele unei construcții din antichitate. Se spune că lăcașul a fost construit din pietre romane fasonate aduse din ruinele Ulpiei Traiana Sarmizegetusa, iar acoperișul bisericii a fost proiectat din plăci de piatră. În biserică există fragmente valoroase de pictură murală care datează din anul 1443. În prezent, biserica de la Densuș poartă două hramuri: „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Prooroc Ieremia”.

0

Am intrat în curtea bisericii. Am făcut un rond al lăcașului, apoi am intrat să admir freșcele și să ascult povestea locului de la un preot. Lângă biserică erau zeci de monumente funerare vechi. M-a întristat faptul că acest obiectiv este lăsat să se degradeze. Sper ca în viitorul apropiat să fie renovat. Mi-aș dori să fie promovată mai mult și să fie inclusă în circuitul turistic. Dacă ajungeți prin județul Hunedoara vă recomand să vizitați Biserica din Densuș.

Unde se află Biserica din Densuș?

Biserica din Densuș se află în județul Hunedoara la o distanță de 431 km de București, la 55 km de orașul Deva și la 42 km de Hunedoara.

densus_map

Am vizitat Biserica din Densuș cu agenția Scorilo Turism. Dacă doriți să vizitați acest lăcaș să știți că aveți ocazia în perioada 11-13 august 2017. Agenția Scorilo Turism organizează o excursie în județul Hunedoara. Detalii despre excursie găsiți aici

Galerie foto:

1234566a8910121314151616a1717a19202122232424a25262728

Text&Foto: Mircea Mitrofan

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s