Castelul Corvinilor

Hunedoara, ROMÂNIA – 

Frumosul castel din inima Hunedoarei cucerește pe fiecare. Turiștii se înghesuie an de an și stau la cozi imense pentru a vizita această bijuterie medievală. Este vorba despre Castelul Corvinilor, mult mai spectaculos decât Branul și Peleșul la un loc. 

Când am ajuns la poarta castelului am rămas foarte impresionant de măreția acestei fortărețe. În curtea castelului era o mulțime de oameni dornici să-l descopere. Se formaseră o coadă lungă și am așteptat minute bune până m-am văzut cu biletul cumpărat. Eram un grup de douzeci de persoane și aveam cu noi un ghid specializat care ne-a povestit momentele de glorie ale acestui castel. În interior era mare aglomerație, iar la un moment dat am pierdut grupul și nu l-am mai găsit. Am luat încăperile la rând până am ajuns în vârful castelului.

14

Castelul Hunedoarei, numit și Castelul Corvinilor sau al Huniazilor, este cetatea medievală a Hunedoarei, unul din cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România. Este considerat unul dintre cele mai frumoase castele din lume, fiind situat în „top 10 destinații de basm din Europa”. Castelul a fost ridicat în secolul al XV-lea de Ioan de Hunedoara.

M-am învârtit pe ici pe colo, am fotografiat peisajele Hunedoarei din vârful cetății și am studiat cu atenție obiectele de valoare care se păstrează în fortăreața Corvinilor. Urci și cobori foarte multe scări, dar nu obosești pentru că te ia valul istoriei și a legendelor acestui loc. Mi-au plăcut foarte mult intrările pentru fiecare încăpere. Erau atât de mari, frumos ornamentate și specifice stilului gotic. În timp ce căscam gura prin cetate am auzit vorbindu-se mult în maghiară și rusă. Am întâlnit și foarte mulți moldoveni de peste Prut. După un tur prin cetate trebuie neapărat să îți tragi sufletul pe o băncuță din fața Muzeului de Arheologie de la Castelul Corvinilor. Este atât de frumos să admiri din acest loc superbul castel.

49

După ce ai fost absorbit de istoria și poveștile locului îți recomand să te bucuri de natura din jurul castelului. Te instalezi comod pe iarbă și stai la povești cu prietenii. Dacă nu poți sta locului îți mai recomand să vizitezi buticurile cu suveniruri din apropierea castelului. Eu mi-am cumpărat un magnet și o cană ornamentată cu motive tradiționale românești cu inscripția ROMÂNIA.

1

Unde se află Castelul Corvinilor?

Castelul Corvinilor se află în Hunedoara. Accesul la Castelul Corvinilor se poate realiza pe DN7 (E15) până în dreptul localității Sântuhalm, dinspre est sau vest, iar de acolo urmând DJ 687 până în orașul Hunedoara. Intrarea se face dinspre localitatea Sântuhalm urmând bulevardele Traian, Republicii și Libertății. Vă puteți lăsa mașina la un minut distanță de castel pentru că în apropiere există o parcare destul de mare.

castelul_corvinilor_map

Program de vizitare:

Luni: 10:30 – 20:30

Marți – Duminică: 9:00 – 20:30

Ultima intrare în Castel este la ora 19:45.

Cât costă un bilet?

30 lei pentru adulți în perioada lunilor mai – august

10 lei pentru pensionari

5 lei – elevi și studenți

Am vizitat Castelul Corvinilor cu agenția Scorilo Turism. Următoarea excursie la Castel va avea loc în perioada 11-13 august 2017. Mai multe detalii despre excursie găsiți aici

Galerie foto:

456788a121316171819212325262728293031323334353637384041434446474850525355

Text&Foto: Mircea Mitrofan

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s