Cazare la 4 stele în Istanbul

Istanbul, TURCIA – 

Într-o vacanță este foarte important să ne odihnim. Pentru asta trebuie să ne alegem cu atenție hotelul care să ne facă să ne simțim bine. În Istanbul m-am cazat la un hotel de patru stele situat în centrul orașului, foarte aproape de majoritatea atracțiilor turistice. 

Este vorba de Hotelul Burckin**** din cartierul Sultanahmet, situat la 400 metri de Moscheea Albastră și la 500 metri de Marele Bazar. Am ales acest hotel pentru că mi-am dorit să simt din plin specificul local. Amenajat în stil oriental, interiorul hotelului îți transmite un sentiment de mister, de vrajă, de intimitate, generat de culorile mobilierului. Îmi plac foarte mult hotelurile care reușesc prin designul interior să-mi completeze acea emoție autentică pentru orașul sau țara respectivă. Hotelul Burckin**** reușește să-ți transmită din atmosfera Istanbulului și să te face să te simți un oaspete așteptat de foarte mult timp.

1

Hotelul Burckin**** se află pe strada Klodfarer din Istanbul. Hotelul pune la dispoziția turiștilor 39 de camere, un restaurant cu bucătărie tradițională turcească, bar, terasă pe acoperiș, parcare și internet gratuit. Hotelul oferă vizitatorilor un salon de ceai în stil turcesc, cu covoare otomane şi ulcioare de ceai din argint, oferind un cadru liniştit pentru a citi o carte din bibliotecă. Pentru o noapte de cazare trebuie să scoateți din buzunar 100 euro. Hotelul oferă servicii de transfer spre Aeroportul Internaţional Atatürk, aflat la o distanță de 13 km.

4

După ce am primit cheia de la cameră am urcat cu liftul până la etajul 3. Camera era destul de mică, decorată în culori închise, cu parchet de lemn masiv, dotată cu televizor, birou, telefon, minibar, seif, aer condiționat și internet gratuit. Minibarul era echipat cu câteva sticle de vin, băuturi răcoritoare, apă plată și minerală Sultan și sucuri naturale autohtone. La o privire mai atentă asupra mobilierului, a tablourilor de pe pereți și a covorului vei constata că sunt inspirate din cultura turcă. Patul foarte confortabil, iar cuvertura avea o culoare bej strălucitor și un design oriental. M-a impresionat foarte mult și baia. Dotată cu duș, baia avea o chiuvetă în formă de floare, prosoape moi, papuci, uscător de păr și articole de igienă (șampon, săpun, gel de duș și dental kit).

IMG_2165

Micul dejun se ia la terasa de pe acoperiș care oferă vederi spectaculoase spre Moscheea Albastră, Moscheea Hagi Sofia şi strâmtoarea Bosfor. Meniul este format din tot felul de specialități din bucătăria turcă și europeană: ochiuri prăjite și fierte, un mix de salam și cașcaval, börek (pateuri cu brânză sărată și chimen), peynirli pocea (pocea cu brânză și susan), tocăniță cu cartofi, legume (roșii, castraveți), măsline, fructe uscate și proaspete (struguri, pepene galben și roșu), prăjituri, unt și gemuri, sucuri naturale, ceai și cafea turcească. Veți rămâne plăcut impresionați de această terasă pentru că ai ocazia la primele ore ale dimineții să admiri panorama superbă asupra orașului Istanbul.

14

Galerie foto:

00010120333a455a5b6111213

Text&Foto: Mircea Mitrofan

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.