O plimbare pe lângă Palatul Westminster

Londra, MAREA BRITANIE – 

Astăzi vom merge în centrul Londrei, pe malul râului Tamisa ca să descoperim un palat regal înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO. Este vorba de Palatul Westminster, o capodoperă arhitecturală britanică care cucerește zeci de milioane de turiști în fiecare an. 

Când am ajuns la Palatul Westminster deja vizitasem Palatul Buckingham și Parcul St. James, situat în imediata apropiere a reședinței regale britanice. Ne-am plimbat pe Parliament Square, trecând pe lângă Curtea Supremă de Justiție, o clădire cu o arhitectură impresionantă. Am mai pierdut timpul și în Parliament Square Garden, vizitând numeroasele statui: Abraham Lincoln, George Canning, Nelson Mandela, Mahatma Gandhi, Benjamin Disraeli, David Lloyd George, Viscount Palmerston, Winston Churchill. După ce am căscat gura pe la toate aceste statui, am luat-o drept înainte pe Broad Sanctuary și am ajuns în fața Abației Westminster și a Bisericii Sf. Margareta. Am făcut câteva poze, apoi am luat-o pe strada Margaret, prin spatele Palatului Westminster. Pe respectiva stradă erau foarte mulți turiști chinezi și indieni care își făceau poze cu Palatul Westminster pe fundal. Am traversat strada Abingdon, ajungând lângă Turnul Victoria.

1

Palatul Westminster sau Parlamentul Regatului Unit a fost construit în perioada anilor 1837 – 1860 în stil neogotic. Inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, Palatul Westminster este locul celor două camere ale Parlamentului Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord: Camera Lorzilor și Camera Comunelor. Palatul se întinde pe o suprafață de peste 30 de mii de metri pătrați, fiind flancat de două turnuri înalte de aproximativ o sută de metri: Victoria Tower și Turnul cu Ceas sau Big Ben-ul. Palatul poate fi vizitat de turiști, iar prețul biletelor sunt următoarele: 25, 50 lire pentru un adult; studenți/seniori – 21 lire; copii (5-15 ani) – 11 lire; copii sub 5 ani – gratuit. Puteți ajunge cu metroul până la stația Westminster.

2

După ce am fotografiat Turnul Victoria, am făcut cale-ntoarsă. Am trecut pe lângă statuia ecvestră a regelui Richard I al Angliei, cunoscut și sub numele de Richard Inimă-de-Leu. Înainte de a o lua pe strada Bridge, spre Big Ben, am trecut pe lângă un artist britanic îmbrăcat în costum tradițional care cânta din cimpoi. Se adunaseră lume în jurul cântărețului și la final de melodie, fiecare îi arunca monezi în cutie. Am ajuns în scurt timp lângă Big Ben și îmi părea atât de rău că era înconjurat cu schele, știrbindu-i strălucirea. Ca să fiu sincer m-a dezamăgit felul cum arăta. Am luat-o drept înainte, traversând râul Tamisa pe Podul Westminster. Zona era foarte aglomerată cu turiști, foarte fericiți că se află în buricul Londrei. Autobuzele roșii și taxiurile Black cab treceau în viteză pe Podul Westminster, iar noi ne întorceam privirea din când în când să admirăm frumusețea Palatului. Se lăsase seara peste zona centrală a Londrei și luminile strălucitoare ale clădirilor își făcuseră aparația. După ce am traversat Podul Westminster, am luat-o pe The Qeen’s Walk, o alee pietonală situată de-a lungul Tamisei. Am intrat într-un restaurant de lângă London Eye ca să mâncăm fish&chips, considerată neoficial ca o mâncare britanică tradițională.

Galerie foto:

12345678910111213141516181920212223

Text&Foto: Mircea Mitrofan

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.